[ad_1]

E DE BINE: Investiții de 5,8 miliarde de euro în sistemul de sănătate, din bani europeni.

„Pentru prima dată, România are un program de sănătate amplu, pe termen lung, care va aduce în țara noastră condiții, servicii și personal de nivelul statelor europene dezvoltate.

Prin programul Sănătate 2021 – 2027, vom construi trei spitale regionale, în Cluj-Napoca, Craiova şi Iaşi, iar șapte spitale judeţene sau de urgenţă vor fi dotate cu echipamente medicale sau, după caz, vor beneficia de lucrări de reabilitare, consolidare sau construcţia de noi clădiri. În același timp, vor fi construite sau reabilitate și dotate 20 de #spitale publice mici, municipale și orășenești, 12 unități sanitare care oferă servicii de reabilitare/ recuperare și 24 unități sanitare care oferă servicii de paliație.

Pe lângă îmbunătățirea infrastructurii spitalicești, fondurile vor merge către cercetare medicală, creșterea numărului cadrelor medicale și a calității serviciilor, digitalizare, programe de prevenție și screening.

Am încredere și voi face tot ce îmi stă în puteri pentru ca, în următorii ani, sistemul de sănătate din România să dobândească o nouă față. Să devină mai inclusiv, modern și să poată oferi acces la servicii eficiente tuturor categoriilor de cetățeni”, a anunțat premierul Nicolae-Ionel Ciucă.

foto: Facebook



[ad_2]